Primul salvator SMURD care a murit din cauza COVID-19 este un bărbat din Constanţa.

Militarul lucra ca pompier din anul 2007 şi a fost recompensat de mai multe ori pentru faptele sale de conducerea ISU Dobrogea.  Pe 12 aprilie, bărbatul a fost internat la Spitalul din Medgidia iar o zi mai târziu a fost confirmat pozitiv cu coronavirus.

Ulterior, starea de sănătate a pompierului s-a înrăutăţit şi a fost transferat la Spitalul Matei Balş din Bucureşti.

În buletinul de deces eliberat sâmbătă de GCS scrie că acesta avea comorbidităţi: Obezitate.  În acelaşi timp, toţi colegii care au intrat în contact cu el sunt în izolare la domiciliu şi sunt monitorizaţi medical. Pe de altă parte, toate autospecialele pe care bărbatul a lucrat au fost dezinfectate. 

Pompierul ucis de coronavirus, care era plutonier adjunct la Detașamentul de Pompieri Cernavodă / ISU Constanța, a fost cinstit de colegii săi într-o postare făcută pe pagina de Facebook Pompierii Români.

”Un camarad pompier a fost ales de Dumnezeu să se alăture armatei îngerilor. În această dimineață, un eveniment tragic a umplut de durere sufletele pompierilor contănțenii, care au pierdut un camarad de nădejde, om deosebit și un profesionist desăvârșit”, se arată în mesaj.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.