Una dintre ele se referă la faptul că sunt străzi în municipiu în care apa caldă curge în robinete abia după 40-50 de minute.
„Practic, acești oameni plătesc apa rece la preț de apă caldă. Nu mi se pare normal ca acest lucru să se întâmple într-un oraș care se vrea «Capitală Europeană a Culturii». Sunt mulți dintre ei care renunță la a mai aștepta apa. De asemenea, majoritatea dintre ei nu au posibilitatea să își monteze boilere sau centrale termice”, a menționat Andronache.
Acesta a exemplificat trei străzi de pe raza municipiului Suceava.: Aleea Nucului, blocurile S1, S2 și S3; strada Republicii, blocurile 2, 8 și 14; strada Trandafilor, blocurile 8, 10 și 12, unde se consideră a fi capăt de coloană, însă, subliniază Andronche, acest aspect nu ar trebui să fie o problemă.
„Aceste blocuri sunt deservite de punctul termic Mihai Viteazau 2, un punct termic modificat în urmă cu cinci ani. Atunci s-au schimbat câteva schimbătoare de căldură, dar fără a da randament. Deși au fost fonduri pentru modernizarea acestor puncte termice, oamenii din asociații au spus că au făcut numeroase sesizări către primărie, dar fără rezultat. Am observat că nici în acest an punctul termic nu este pe lista de modernizare, de investiție”, a declarat Andronache.
Candidatul PMP a menționat și problema care se regăsește la blocul 48A, pe Mărășești, la „blocul groazei”, unde, chiar dacă în anii trecuți s-au realizat reparații la blocul respectiv, astăzi, în spatele blocului, în zona băilor, tencuiala este căzută, cărămida este măcinată, iar aproximativ 50% din perete nu există.
„Doamne ferește de un cutremur, fie el și mic, pentru că s-ar produce o nenorocire acolo. În acel bloc sunt 140 de garsoniere de 11 mp2, unde își duc traiul 600 de suflete. Sunt oameni cu venituri reduse, oameni fără serviciu, care muncesc cu ziua. Sunt și garsoniere în care stau și câte șase membri. Nu există apă caldă în acel bloc, iar în acest an s-au anulat dușurile. Vorbim de oameni din Suceava care în 2016 nu se spală”, a concluzionat Andronache.
O soluție, în perspectiva sa, o reprezintă Programul Operațional de Dezvoltare Regională 2014 -2020, în care acest bloc să fie o prioritate pe listă.
Banii care se dau degeaba pe taxe sunt o altă problemă pe care sucevenii i-au sesizat-o lui Andronache.
„Oamenii mi-au spus de acea taxă de debranșare. O persoană care se debranșează trebuie să meargă la Thermonet, să ridice o cerere, să o completeze, să meargă cu ea la asociație și la Primărie. Să meargă la asociație este un lucru normal, să semneze vecinii că sunt de acord, la fel, însă să meargă cu ea la Primărie pentru a o aproba primarul, nu mi se pare firesc. Ce rol are primarul în această treabă? Nu mi se pare corect ca Thermonetul să încaseze 100 de lei doar pentru că cineva pune o semnătură și eliberează o hârtie. Consider că nici primarul nu are de ce să dea aprobare. Totul se poate rezuma doar la asociație și la acordul vecinilor, fără a plăti o taxă de debranșare”, a conchis candidatul PMP.
Andronache a precizat că a primit de la Consiliul Național al Elevilor o scrisoare de angajament, ce a fost semnată de 12 candidați din lista consilierilor locali și dumnealui. Acesta a precizat că a regăsit puncte comune între scrisoarea de la elevi și programul său pentru Primăria Suceava.
„Dorim să modernizăm și să dotăm grădinițele, școlile și liceele de pe raza localității, astfel încât copiii și dascălii să stea în condiții foarte bune, fără ca profesorii să mai fie nevoiți să repare anumite situații din școală. Dascălii să își vadă de educație, iar problema confortului în școală să aparțină Primăriei. Totodată, accesul la terenurile de sport ale școlilor și liceelor să poată fi utilizate de copii și de adulți după finalizarea orelor de curs”, a mai declarat Andronache.
Acesta a făcut un apel tuturor candidaților din județ și nu numai, pentru a dona bani în cadrul campaniei „Brâncuși e al meu”, pentru a se putea cumpăra opera marelui sculptor. Candidatul a menționat că a donat echivalentul a 100 de euro. Campania are ca scop strângerea sumei de șase milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuși, „Cumințenia Pământului”.
Lasa un raspuns