Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a reglementat Procedura de avizare a Organizațiilor de Management al Destinației prin Ordinul de Ministru nr. 1.293/08.08.2022, care a fost publicat astăzi, 19 august a.c., în Monitorul Oficial Nr. 818.
„Organizațiile de Management al Destinației (OMD) sunt la un pas de a deveni realitate! Publicarea în Monitorul Oficial a procedurii de avizare, care a parcurs toate etapele de dezbatere publică legale, dă startul înființării și operaționalizării reformei în turismul românesc. Indiferent de nivel de organizare, misiunea lor va fi creșterea notorietății brandului turistic, a duratei sejurului pentru fiecare turist în parte, precum și a numărului celor care ne vizitează țara într-un an de zile”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Organizația de Management al Destinației (OMD) se va constitui, în condițiile legii, ca asociație cu personalitate juridică de drept privat, în baza avizului emis de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului, respectiv MAT. Conform procedurii, avizul va fi solicitat anterior depunerii cererii de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, de către persoana sau, după caz, persoanele împuternicite.
Pentru îndeplinirea obiectivelor, OMD-urile vor derula activități care fac referire la coordonarea procesului de realizare și implementare a brand-ului destinației, precum și a strategiei de dezvoltare și marketing turistic, la integrarea și coroborarea datelor statistice, realizarea de cercetări de piață și studii, participarea la formarea resurselor umane din turism, atragerea de fonduri naționale și europene, dar și la încheierea de parteneriate cu alte destinații apropiate geografic sau tipuri de produse turistice, în vederea creșterii competitivității regionale.
Atingerea indicatorilor de performanță, stabiliți prin strategiile de dezvoltare și marketing turistic, va fi monitorizată de către MAT, instituție care va putea retrage avizul unui OMD, în cazul în care acesta nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza avizării.
Lasa un raspuns