Continuă ancheta în curtea lui Gheorghe Dincă. Procurorii au identificat 23 de locuri unde bărbatul din Caracal ar fi putut ascunde urme ale crimelor pe care susţine că le-a săvârşit. Procurorii vor săpa în fiecare dintre acestea pentru a căuta probe. În lipsa unor declaraţii clare şi a unor expertize concrete, membrii familiilor celor două fete îi acuză pe anchetatori că bat pasul pe loc.

Procurorii si criminaliştii au intrat încă de la prima oră în curtea lui Gheorghe Dincă pentru a treia săptămână de cercetări. După câteva ore însă, excavatorul folosit pentru eliberarea curţii de mormanele de pământ şi fiare s-a stricat.

Ca să nu piardă vremea criminaliştii au intrat în buncărele şi garajul suspectului, unde au luat la mână toate obiectele strânse de bărbat. De la mobilier până la cărămizi pe care le-au încărcat în roabe şi depozitat într-un colţ al curţii.

45 la sută din curtea lui Gheorghe Dincă a fost scanată până acum. În urma căutărilor, au fost marcate 23 de locuri unde anchetatorii vor săpa în căutarea probelor. În cele din urmă un alt excavator a fost adus în curtea suspectului.

Sub supravegherea procurorului, excavatorul sapă intr-unul dintre cele 23 de locuri unde aparatul georadar a detectat obiecte ascunse sub pamant.

În timp ce la Caracal poliţiştii făceau muncă de zilieri, la Bucureşti procurorii DIICOT l-au chemat la audieri pe Remus Rădoi, omul de afaceri din Caracal care deţine o firmă d epază şi care a fost sunat de şeful poliţiei Olt în speranţa că va da de urma Alexandrei.

(Reporter): Îl cunoșteați pe Dincă?

(Remus Rădoi): Nu!

La ieşirea din birourile procurorilor, Rădoi nu a mai vrut să stea de vorbă cu presa.

Între timp, avocatul familiei Luizei reclamă faptul că ancheta bate pasul pe loc. Procurorii par a fi ajuns la capătul drumului în cazul tinerei de 19 ani dispărută din aprilie, după ce probele de la institutul de medicină legală nu au putut arăta clar cui aparţin fragmentele osoase.

TONEL POP, avocatul familiei Luizei Melencu: Stau si ma intreb de ce nu selecteaza INML acele fragmente care pot fi expertizate. Si mai important, sa ne spuna INML daca tot au gasit ca exista ADN-ul Alexandrei si privind cenusa de la fata locului, sa ne spuna daca au emis sau nu un certificat de deces privind-o pe Alexandra.

ALEXANDRU CUMPĂNAȘU, unchiul Alexandrei Măceșanu: Au mai trecut cel putin 15 zile in care nu au fost in stare să faca un raport, pentru a face o expertiză internationala, DIICOT are nevoie de raport de la INML, nu l-a primit, eu nu pot sa fac trimiterea spre erxpertiza a ramasitelor de la Alexandra, presupuse.

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu a venit la Parchetul General însoţit de o gardă de corp. Susţine că este ameninţat aşa că a depus o nouă plângere penală.

Sursa: Observator

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.