Temperaturile se vor menţine mai ridicate decât în mod normal, dar vremea va fi în general închisă şi ploioasă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), maximele vor atinge 10 grade în sudul ţării.
Luni, 14 decembrie, conform meteorologilor, vremea va fi în general închisă, dar se va menţine mai caldă decât în mod normal. Temporar, îndeosebi în prima parte a intervalului, pe arii restrânse în regiunile sud-estice va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, local, în zona Carpaţilor Meridionali, în Dobrogea, sudul Moldovei şi în estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade. Noaptea, izolat va fi ceaţă.
În Bucureşti, vremea va fi în general închisă, dar se va menţine cu mult mai caldă decât în mod normal. Temporar, îndeosebi în prima parte a intervalului va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi, 15 decembrie, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai mari decât cele climatologic specifice perioadei. În regiunile extracarpatice vor fi înnorări în general persistente, în timp ce, în restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, ziua în Dobrogea, iar în a doua parte a intervalului în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 10 grade, iar cele minime în general între -4 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief izolat va fi ceaţă.
Şi în Capitală, cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în continuare cu mult mai mare decât cea climatologic specifică perioadei va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0…2 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Miercuri, 16 decembrie, în regiunile extracarpatice va persista nebulozitatea joasă stratiformă şi izolat va burniţa. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în vest, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Conform ANM, valorile termice vor fi peste cele normale la această dată, în special la deal şi la munte, cu maxime ce se vor încadra între 1 şi 9 grade, iar minime între -6 şi 3 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri va fi ceaţă.
În Bucureşti, vremea va fi închisă. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 1…2 grade. Conform prognozei ANM, în perioada 14-21 decembrie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în jumătatea vestică a ţării, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Lasa un raspuns