Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a declarat că a depus cel de-al doilea proiect destinat unităților de învățământ din Siret.
Proiectul are ca obiectiv construirea unei clădiri cu ateliere și laboratoare pentru învățământul profesional și tehnic și dotarea acestora.

„Grila de punctare nu ne avantajează, deoarece MDRAP a dorit avantajarea liceelor tehnologice cu probleme precum și a celor din mediul rural. De exemplu dacă școala este situată în mediul rural se primesc 5 puncte din 100, dacă are o rată mare de abandon școlar (peste 14%) se primesc alte 5 puncte, dacă nu are apă curentă și canalizare mai primește încă 5 puncte, dacă este supraaglomerată primește încă 5 puncte, etc. Numai din ce am prezentat aici s-au adunat 20 de puncte pe care orașul nostru nu le poate obține deoarece nu avem astfel de probleme”, a declarat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.