Consilierii locali suceveni au aprobat, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai nou­lui pod care va fi construit peste râul Suceava.

Podul urmează să fie construit în zona Termica, va avea o lungime de 104 metri, lățime 11,2 metri (parte carosabilă de 7,8 metri, cu trotuare pe ambele părți de câte 1,5 metri fiecare, precum și lista parapetului de câte 0,2 metri).

Lucrările la pod vor dura 16 luni, iar valoarea investiției este de 6.131.382 lei, inclusiv TVA.

Potrivit edilului sucevean Ion Lungu, execuția și proiectarea vor fi acordate aceluiași operator pentru că, în caz contrar, la o lucrare așa de mare, apar mereu certuri între executant și proiectant.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.