PSD și PNL negociază în prezent posibilitatea ca liberalii să preia Ministerul Apărării, iar social- democrații să obțină în schimb Ministerul de Interne, au declarat pentru Newsweek România surse participante la discuții, potrivit newsweek.

Asta în condițiile în care, susțin sursele nostre, actualul premier Nicolae Ciucă ar dori să se întoarcă la șefia Ministerului Apărării, în paralel cu obținerea funcției de vicepremier.

„Ciucă este conștient că dacă se duce șef al Senatului se îngroapă politic. Nu va mai conta în jocul mare. Vrea să-și recupereze poziția pe care a părăsit-o când s-a dus premier în special pentru a păstra contactul cu SUA. Este foarte apropiat de americani și vrea să păstreze această relație”, ne-au spus sursele noastre.
PNL este interesat să paseze colegilor de coaliție Ministerul Afacerilor Interne (MAI) din cauza scandalului de plagiat în care este prins actualul ministru Lucian Bode.

Există însă și liberali care nu vor să cedez MAI, având în vedere rolul deosebit de important al acestui minister în organizarfea alegerilor din 2024.

Președintele Klaus Iohannis a precizat, săptămâna trecută, că se așteaptă la problema de la MAI să se rezolve până la rotativa guvernamentală din luna mai.

Șeful statului se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia „foarte în serios” problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia.

„Din câte am înţeles din spaţiul public este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic.

Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a spus şeful statului înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Pe de altă parte, sursele noastre ne-au precizat că Marcel Ciolacu nu vrea să renunțe la funcția de secretar general al Senatului, ocupată în prezent de social-democratul Marian Neacșu, precum și la ministerele Finanțelor și Transporturilor.

„Dacă nu le obține nu se bagă premier. Cred că se va renegocia tot protocolul”, ne-au spus sursele citate.

De altfel, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a afirmat recent că nu are temeri în legătură cu eventuala pierdere a mandatului la „rotativă”, odată cu schimbarea premierulu. El s-a arătat convins că protocolul va fi respectat şi că Marcel Ciolacu va fi premier „după luna mai”, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.