În cadrul ședintei de Consiliu Politic Județean din data de 20 septembrie 2024, Organizația Județeană PSD Suceava a stabilit, în urma unui vot unanim, propunerile de candidați și poziția pe listă pentru alegerile parlamentarte din acest an. Astfel, în urma votului exprimat, lista pentru Senat este deschisă de președintele Organizației Județene, senatorul Ioan Stan, urmat de secretarul executiv Ioan Cristian Șologon, senatorul Gheorghiță Mîndruță, farmacistul Doinița Cocriș și inginerii Ciprian Muscă și Ciprian Costan.

Lista la Camera Deputaților este deschisă de prim-vicepreședintele PSD, Eugen Bejinariu, urmat de deputatul Mirela Adomnicăi, președinta Organizației Femeilor Social Democrate, Larisa Blanari, profesorul Petru Crăciun, președintele TSD, Cătălin Fediuc, profesorul Matei Gabriel, doctorul Gelu Duprii, economistul Adelina Paiu, avocatul Traian Andronachi, economistul Stelian Simeria, Camelia Ivan, Octavian Alexandru Cost și Lăcrămioara Gheliuc.

Conform prevederilor statutare lista urmează a fi validată de către Consiliul Politic Național.

„Candidații propuși de Organizația Județeană PSD Suceava se disting prin competență și diversitate profesională, fiecare având o pregătire solidă în domeniul său, ceea ce reflectă angajamentul partidului pentru o reprezentare de calitate în Parlament. Increderea acordată de cetățenii județului la alegerile locale din acest an obligă Organizaţia Judeţeană Suceava să continue pe aceeași linie și să confirme printr-un rezultat bun la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Prin aceste propuneri, PSD demonstrează din nou seriozitatea și dedicarea față de cetățeni, oferind o echipă pregătită să răspundă nevoilor comunității, care va contribui activ la dezvoltarea județului Suceava și a României”, au transmis reprezentanții PSD Suceava.

One Response

  1. I.Todiroae

    Mai vine vestea de la solicitant TODIROAE sa fie admis sa participe.

    Pe poziție de candidat independent în Judetul Neamt.

    La alegerile pentru Camera Deputatilor 2024.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.