Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), a precizat că așteptările Guvernului „sunt optimiste” în privința evoluției inflației în România. „Sunt evidente creșterile de prețuri, dar sunt măsuri pe care le-am luat care să-i protejeze pe oameni, de exemplu în industria alimentară, agricultură”, a precizat acesta.
Liberalul a precizat și că inflația ar fi putut să ajungă chiar la 20%, dacă nu s-ar fi luat anumite măsuri, ca de exemplu dacă nu s-ar fi intervenit cu schema de plafonare şi compensare a preţurilor energiei.
Stroe le-a oferit o replică tăioasă și celor „care spun că ar trebui să mărim pensiile și salariile din pix”: În loc să tipărești bani, mai bine încurajezi economia.
„Vă spun sincer că așteptările noastre sunt unele optimiste pentru că evoluția noastră, comparativ cu a altor state din Uniunea Europeană, este una mult mai controlată. Sunt evidente creșterile de prețuri, dar sunt măsuri pe care le-am luat care să-i protejeze pe oameni, de exemplu în industria alimentară, agricultură. De altfel, ordonanța pe energie știți foarte bine compensează în totalitate consumul de energie, gaze și electricitate a celor care activează în această industrie tocmai pentru a avea alimente la un nivel de preț extrem de scăzut.
Au existat măsuri care au temperat această inflație, iar BNR ne spunea foarte clar că, probabil, dacă nu am fi avut acele măsuri, inflația s-ar fi dus la 20%. De altfel, Guvernul are, apropo de modalități de a stăvili această creștere a inflației, măsuri concrete care țin, de exemplu de cel mai înalt grad de investiții care a existat vreodată în România. Vorbim despre bani injectați în economie. Pe lângă chestiunile de politică monetară, care sunt apanajul BNR-ului, avem PNRR. Nu a existat vreodată în România o mai mare mobilizare pe atragerea fondurilor europene, bani care injectați în economia românească reprezintă aur pentru momente de criză. În loc să tipărești bani, apropo de ce spun unii că ar trebui să mărim din pix pensii și salarii, încurajezi economia ca să produci mai mulți bani”, a declarat Ionuț Stroe, la Puterea Știrilor.
„Eu cred că în România controlăm destul de bine situația în cifre și în măsuri adoptate la nivel guvernamental. Asta nu înseamnă că nu se recunosc de către Guvern anumite creșteri de prețuri. Este evident. Sperăm să le fixăm la un anume nivel și să nu mai crească. Este estimarea celor care conduc Guvernul în acest moment și cred că lucrul acesta se va confirma. Suntem obligați să fim optimiști”, a mai precizat liberalul, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns