Nu mai avem răbdare. Dar deloc. Iar la asta contribuie din plin telefoanele mobile și internetul. Tot ele ne fac să nu mai înțelegem că viața poate fi și altfel decat ne dorim noi. Că ne rezervă surprize, că nu obținem totul exact atunci când ne dorim și în general internetul și telefoanele mobile nu fac altceva decat sa contribuie la consolidarea sentimentului că noi suntem „stăpânii lumii” și că toate trebuie să se întâmple după bunul nostru plac.
Am ajuns la concluzia asta analizând-o pe fiică-mea care, de când e la grădiniță, a ajuns să stea mai mult cu telefonul meu în mână decât înainte. Nu din altă cauză, dar mai mereu este răcită. Merge maxim o săptămână la grădiniță și următoarea săptămână este răcită cobză. Dar cel mai adesea merge 3 zile si apoi 4 acasă. În acest răstimp, când stă acasă, am treabă. Mai multă ca de obicei și drept să zic, e bine că-i așa. Doar că o pun să se uite la videoclipuri pe internet. Și face asta câteva ore pe zi. Încerc să fie cât mai puține, dar nu mă pot luăda că și reusesc.
Acolo, ea își alege videoclipurile pe care le vrea, când le vrea, le urmareste cât timp vrea și absolut nimic din cele petrecute cu telefonul în mână nu-i cultivă răbdarea. Și nici vreun orizont de așteptare. Ori mă gândeam la noi, ăștia crescuți cu TVR 1, că aveam un orizont de așteptare destul lung de sâmbătă dimineața, până la următoarea sâmbătă când vedeam desenele animate preferate. La fel și în cazul filmelor sau a emisiunilor. Nu aveam acces la ele când doream noi. Trebuia să le așteptăm. Și făceam asta cu sufletul la gură. Drept urmare și bucuria era mai mare când reușeam să vedem filmul mult așteptat, emisiunea, desenul animat dorit, etc.
Toată această așteptare condiționată de existența singurului canal TV ne făcea mai responsabili în relația cu timpul. Adică știu și acum că Teleenciclopedia era sâmbăta de la ora 19, știrile de la ora 20, că joia aveam „Telecinemateca” de la 20:40. Atunci știam pe de rost programul TV și aveam grijă să nu întârzii la emisiunea, filmul, sau desenul animat preferat. De exemplu, dacă voiam să mă uit la „Surprize-surprize” (de fapt la decolteul Andreei Marin și la domnițele din baletul emisiunii), știam că sâmbătă, până la 20:30 trebuia să termin toată treaba, ca la ora respectivă să fiu în fața televizorului. La fel se întâmpla și în timpul săptămânii dacă știam că urmează un film pe care neapărat voiam să-l văd (de obicei cu bătăi)…până la ora când începea, terminam tot ce aveam de făcut și cu 5 minute înainte de a începe, eram în fața televizorului. Cumva, faptul că nu aveam acces când doream noi la acest gen de „relaxare” ne făcea mai responsabili și mai organizați, și nici nu ne lăsa să ne simțim „dumnezei”…și nu era tocmai rău.
Lasa un raspuns