Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că bisericile nu vor fi deschise după 15 mai, pericolul răspândirii coronavirusului fiind unul ridicat.

Bisericile nu vor putea fi deschise din 15 mai. Ştiu că pentru oamenii credincioşi e foarte important, dar nu se vor deschide în primul val. Să vedem din al doilea val şi cu ce măsuri. Dar reprezintă una dintre zonele în care merg bătrâni, persoane vulnerabile. Clar acolo va trebui să se ia unele măsuri”, a declarat Raed Arafat la postul Antena 3.

El a precizat că după 15 mai relaxarea va fi graduală şi că se va ajunge şi la momentul în care bisericile vor fi deschise.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, afirmase că normalizarea vieţii sociale constă şi în redeschiderea lăcaşurilor de cult.

Normalizarea vieţii sociale înseamnă aşadar, în mod evident, şi revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viaţa religioasă publică, adică în lăcaşurile de cult“, a spus Bănescu.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.