Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că cel mai probabil mall-urile nu vor fi printre primele deschise după data de 15 mai.

Arafat a mai spus că în zonele unde sunt focare restricţiile nu vor fi relaxate, precizând că Suceava, primul oraş în care a fost instituită carantină, va trebui să mai suporte măsurile până se rezolvă problema.
Arafat a fost întrebat duminică, la Digi 24, dacă mall-urile vor fi redeschise după data de 15 mai.
“Nu foarte repede, nu ştiu. Vor fi măsuri care vor fi luate în prima fază, după 15. Nu cred că mall-urile vor fi printre primele măsuri luate.(…) Unde ai loc de aglomeraţie mare şi nu este esenţial, încă se aşteaptă în prima fază. Lumea nu ştie cum va fi, noi nu ştim dacă după primele măsuri vom vedea o creştere, vom vedea o stabilitate sau dacă suntem în scădere. Vedeţi într-o zi suntem cu un număr de cazuri, în altă zi cu altul şi suntem aşa acum, nu suntem cu un trend în fiecare zi mai puţin de celălalt”, a transmis Arafat.

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.