Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a atras atenţia marţi asupra pericolelor la care se expun cetățenii care nu își cumpără medicamentele din surse sigure, cum sunt farmaciile și a oferit câteva detalii cu privire la cazurile de înșelăciune de acest gen din România.
Ministrul Sănătății trage un semnal de alarmă în special în cazul persoanelor care se gândesc să cumpere medicamente de pe „piața neagră”. Rafila le atrage atenția cetățenilor că nu trebuie să cumpere medicamente de pe piața neagră și nici din mediul online.
„În primul rând, medicamentele eliberate pe bază de prescripție nu trebuie să fie cumpărate de pe internet. Există și o legislație în acest sens. Eu cred că aici am putea face ceva mai mult (…) Cred că trebuie să realizăm în mod consistent campanii de informare pentru public, în cât să renunțe la astfel de achiziții.
Motivele sunt diferite pentru achiziția medicamentelor de pe diverse site-uri. Unul dintre ele, dacă e vorba de medicamente care nu sunt înregistrate în România, atunci există tentația să fie luate din alte surse cu ușurință”, a precizat Rafila la postul B1 TV.
Ministrul Sănătății atrage atenția asupra faptului că astfel de comprimate sunt, în 90% din cazuri, contrafăcute, iar oamenii vor avea reacții adverse sau, în cel mai bun caz, nu vor înregistra efectele dorite ale medicamentelor, dacă le achiziționează din surse „obscure”. Totuși, Rafila atrage atenția asupra faptului că este extrem de important ca cetățenii să fie cât de periculoase sunt medicamentele contrafăcute.
„Marea majoritate a medicamentelor vândute pe internet și asta însemnă mult peste 90% sunt contrafăcute. În cel mai bun caz, ele nu au niciun efect, dar pot să fie în egală măsură și toxice. Nu știm ce se găsește într-un comprimat care este comercializat în acest fel și în mod evident nu trebuie procurate decât dintr-o rețea farmaceutică.
Autoadministrarea de medicamente sau procurarea de pe diverse site-uri, care nu au nicio garanție (…) este clar că nu putem să o încurajăm. Cred că trebuie să avem o campanie de informare ca lumea să evite în totalitate de astfel de practici”, a mai declarat Rafila, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns