Cam orice activitate electorală va avea în componența sa o doză rezonabilă de rahat. Pentru cei care încep a zâmbi sau se oripilează, menționez că vorbesc despre rahatul turcesc. Nu că cel românesc nu ar fi bun, doar că cel turcesc e mai tare și mai parfumat (așa am citit într-o carte de rețete). Consumul va fi atât de ridicat, încât Turcia se pare că a semnat un tratat cu România, care prevede că toată producția internă a acestei delicatese va fi exportată la noi în țară. După cum putem observa, turcii sunt foarte de treabă pentru că ne-au ajutat de multe ori în decursul istoriei și nici acum nu ne lasă la greu. Ba, ca treaba să fie și mai bună, au lansat pe piață un sortiment nou intitulat „Sardâz kakaingât”, în traducere „Rahatul cu păr în ochi” care se vrea a fi cu specific electoral românesc. Are un gust puțin mai înțepător, mesteci la el de faci clăbuci, febră la cap și la maxilare, dar tot nu-l dovedești. Până la urmă îl înghiți pe de-a-ntregul. Te ștergi la gură, mai iei o înghițitură de apă și mergi mai departe, chiar dacă îți stă în gât.
Rahatul este un aliment electoral de la începutul politicii. Nu cred că există persoană care să nu se fi înfruptat din el. De-a lungul istoriei, acest produs natural a fost folosit și ca armă, adversarii politici aruncând unii asupra celorlalți cu rahat învelit în staniol pentru a fi mai rezistent și mai strălucitor. Cu cât e mai strălucitor, cu atât mai multă lume îl vede, îl admiră și îl gustă. De obicei câștigă echipa care are cei mai mulți consumatori, așa că e foarte important în ce învelești rahatul. Cel mai adesea se folosește un staniol special numit „promisiune electorală”. În acest ambalaj, rahatul se pune cât este călduț. Numai așa i se păstrează savoarea și prospețimea. Treaba proastă e că odată desfăcut ambalajul, treaba se împute, dar cu toate asta este destulă lume care pune botul și-l molfăie tocmai pentru că e călduț și proaspăt. Marii consumatori de rahat electoral sunt ușor de identificat pentru că sunt extrem de vocali și agitați. Ei au acces la acest aliment din 4 în 4 ani, așa că de fiecare dată când prind ocazia consumă cantități cât mai mari, pentru a avea o rezervă pe o perioadă mai îndelungată de timp. Partea cu adevărat dubioasă e că după ce este mestecat și răsmestecat, digerat și răsdigerat, acest produs suferă nu știu ce mutație genetică și se transformă, peste noapte, în diverși lideri politici. Așa ajungem să fim conduși de niște rahați cu ochi!
PS: Acest articol nu este un pamflet, dar va rog sa îl tratați ca atare.
Lasa un raspuns