Registrul Auto Român a pus gând rău service-urilor auto cu probleme, astfel că vor fi desfășurate controale ample în întreaga țara.
Unul dintre aspectele luate în considerare de RAR este măsura în care service-urile respectă soluţia tehnică propusă de către asigurători, dar și dacă acestea respectă indicaţiile tehnice privind reparaţia pieselor, conform Capital.ro.
Informația aceasta a fost confirmată chiar de George Dincă, directorul RAR. Șeful Registrului Auto spune că această operațiune se află încă în desfășurare, dar este la final. După încheierea inspecțiilor, un comunicat privind rezultate controalelor va fi emis.
Directorul RAR nu a dat detalii în ceea ce priveşte tematicile controalelor, însă sursele Capital spun că ar fi vorba mai ales despre relaţia între firmele de asigurare şi service-uri.
Lasa un raspuns