Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a vorbit, într-o intervenție pe site-ul SuceavaLive, pe lângă problemele cu care se confruntă țara și județul Suceava, și despre frumusețile Bucovinei. Astfel, acesta a subliniat că aici, în ținutul mănăstirilor, sunt cei mai buni cozonaci din țară, iar Paștele în Bucovina este cel mai frumos sărbătorit.

Acesta a recunoscut că este legat de mănăstirile din această zonă a țării și că îl apreciază foarte mult pe starețul Mănăstirii Putna, părintele Velnic Melchisedec. De altfel, europarlamentarul a declarat că abia așteaptă să ieșim din starea de urgență pentru a putea lua la pas lăcașurile de cult din Moldova și Bucovina.

Deși este ardelean, Rareș Bogdan iubește Bucovina cu tot ceea ce înseamnă tradiții, obiceiuri și gastronomie.

„După ce va lua sfârșit această stare de urgență mă voi duce să vizitez mănăstirile, pentru că așa mă încarc de energie. Eu sunt un om credincios, cred în Bunul Dumnezeu și cred că România, de-a lungul timpului, a fost salvată doar de Dumnezeu și de oamenii săi credincioși. Acum, nu am de ce să mint, îmi lipsește cozonacul acela bun din Bucovina. Am mâncat, în multe colțuri ale globului, tot felul de cozonaci și checuri, însă cel din Bucovina este cel mai bun. O spune un ardelean!”, a declarat, pentru SuceavaLive, europarlamentarul Rareș Bogdan, care a adăugat că: „Îl iubesc pe Părintele Melchisedec de la Mănăstirea Putna pentru că este un om pe care îl consider aproape și credinței mele și sufletului meu. Este un mare OM, un mare român și un mare sfătuitor și duhovnic!”.

Europarlamentarul liberal le-a transmis tuturor bucovinenilor un mesaj de susținere, prin care le urează multă putere pentru a putea depăși cu bine această pandemie care afectează tot globul.

„Multă putere  și credință, pentru că veți depăși momentul acesta, iar lumea o să vină tot cu drag în Bucovina! Acum Bucovina are de suferit, pentru că acum, într-o situație normală, de Sărbătorile Pascale Bucovina ar fi fost ca un stup de albine, adică plină de turiști. Din punctul meu de vedere, sectorul turistic a fost cel mai tare afectat, iar cei care produceau celebrii cozonaci de Bucovina au și ei pierderi. Nu vreau să fiu în sufletul celor care au investit în pensiuni și mici hoteluri, locuri extraordinare care puteau fi comparate, din punctul meu de vedere, cu zona Tirolului. Bucovina este singurul loc din țară care are un turism comparabil cu alte zone din Europa. După 15 iunie cred că ne vom reveni, iar proprietarii de hoteluri și pensiuni vor putea să aibă acoperire”, a conchis europarlamentarul Rareș Bogdan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.