A doua etapă a operaţiunii de evacuare din Mariupol a fost finalizată, 344 de persoane fiind salvate din oraş, a transmis preşedintele Volodimir Zelenski, în mesajul adresat poporului ucrainean. Rușii au anunțat că vor înceta focul în următoarele trei zile, între 5 și 7 mai, pentru a permite evacuarea civililor aflaţi, alături de luptătorii ucraineni, în adăposturile de la Azovstal. Între timp, edilii din Mariupol susţin că trupele Moscovei curăţă străzile de cadavre, în vederea unei parade pe care vor să o organizeze pe 9 mai, însă Kremlinul este în alertă maximă pe măsură ce zvonurile privind o lovitură de stat se amplifică. Potrivit acestora, generalii din armată, nemulţumiţi de modul în care se desfăşoară invazia şi de efectele economice produse de aceasta, sunt gata să se alăture celor din FSB, adică din fostul KGB, pentru a-l debarca pe Vladimir Putin de la putere. 

BBC: Copii cu dizabilităţi „abandonaţi” în instituţiile din Ucraina

BBC spune că sunt informaţii potrivit cărora mii de copii ucraineni cu dizabilităţi au fost uitaţi şi abandonaţi în instituţii din Ucraina, care nu pot avea grijă de ei, scrie News.ro. Descoperirea a fost făcută de Organizaţia pentru drepturile omului, Disability Rights International, care a desfăşurat o investigaţie în casele de copii din Ucraina. 

Organizaţia pentru drepturile omului, Disability Rights International, a desfăşurat o investigaţie şi a găsit copii cu dizabilităţi severe legaţi de paturi în casele de copii, unde personalul este incapabil să facă faţă şi să îi îngrijească. BBC a primit acces exclusiv la o instituţie din vestul Ucrainei, unde copiii cu dizabilităţi din est au fost lăsaţi de îngrijitorii lor, care au fugit în ţările vecine.

Peste 300 de civili evacuați din Mariupol, după ce Rusia a deschis coridoare umanitare

Preşedintele Volodimir Zelenski a transmis, în mesajul adresat poporului ucrainean, că se negociază şi speră în salvarea oamenilor din Azovstal, din Mariupol, civili, femei şi copii.

Liderul de la Kiev a mai spus că că a doua etapă a operaţiunii de evacuare a fost finalizată, 344 de persoane fiind salvate din oraş şi de la periferie. 

”Negociem şi sperăm să continuăm să salvăm oameni din Azovstal, din Mariupol. Mai sunt civili. Femei, copii. Este nevoie de timp pentru a ridica oamenii din acele subsoluri, din acele adăposturi subterane. În condiţiile actuale, nu putem folosi echipamente speciale pentru curăţarea resturilor. Totul se face manual. Dar credem că totul se va rezolva”, a spus preşedintele în mesajul video. 

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat că peste 100 de persoane evacuate din oţelăria Azovstal din Mariupol, inclusiv unele rănite, au ajuns, marţi, la Zaporijie, relatează The Guardian. De asemenea, vicepremierul ucrainean, Irina Vereşciuk, a afirmat că 106 persoane au fost evacuate din Azovastal şi susţine că încetarea focului nu a fost suficient de lungă, iar sute de oameni au rămas blocaţi sub dărâmături, inclusiv 40 de soldaţi grav răniţi.

Vereşciuk mai acuză trupele ruse că au schimbat acordurile privind evacuările, iar oamenii din oraşele Tokmak şi Vasîlivka nu au putut pleca, potrivit CNN.

Rusia anunță încetarea focului, timp de 3 zile, pentru evacuările civililor din zona oțelăriei Azovstal

Potrivit The Guardian, rușii au anunțat că vor înceta focul în următoarele trei zile, între 5 și 7 mai, pentru a permite evacuarea civililor aflaţi, alături de luptătorii ucraineni, în adăposturile de la Azovstal. „Forțele armate ruse vor deschide între orele 8:00 și 18:00 (ora Moscovei) în perioada 5-7 mai un coridor umanitar de pe teritoriul uzinei metalurgice Azovstal pentru evacuarea civililor”, a spus ministerul rus al Apărării.

Informația a fost confirmată și de vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.