Statele Unite acuză armata rusă că a transferat „cu forţa” în Rusia mii de ucraineni de la debutul războiului la finalul lui februarie prin „lagăre de filtrare” unde au fost supuşi unui tratament „brutal”.

Rusia pierde încă o navă în Marea Neagră

O navă a ruşilor de suport logistic, Vsevolod Bobrov, este tractată către Sevastopol din zona Insulei Şerpilor, după ce a fost cuprinsă de flăcări în urma unui atac al ucrainenilor, informează CNN şi Ukrinform.

Anunţul a fost făcut pe Telegram de Serghei Bratciuk, purtător de cuvânt al Administraţiei Militare Regionale din Odesa.

“Ca urmare a acţiunilor marinei noastre, nava logistică Vsevolod Bobrov, una dintre cele mai noi din flota Rusiei, a luat foc. Sunt informaţii că nava este tractată către Sevastopol”, a precizat Bratciuk.

SUA acuză Moscova că a „transferat cu forţa” în Rusia mii de ucraineni

Kievul a avansat un număr de 1,2 milioane de persoane deportate de Moscova în Rusia. Autorităţile ucrainene denunţă de asemenea existenţa unor „lagăre de filtrare” ruse , adesea în teritoriile controlate de Rusia în estul Ucrainei, pe unde trec aceşti „deportaţi”. 

„Statele Unite estimează că forţele ruse au transferat cel puţin câteva mii de ucraineni prin aceste ‘lagăre de filtrare’ şi au evacuat cel puţin alte câteva mii în Rusia sau în teritoriile controlate de Rusia, adesea fără a spune evacuaţilor care este destinaţia lor finală”, a declarat joi ambasadorul american la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Michael Carpenter.

„Fie numai de la Mariupol”, un oraş-port strategic controlat acum practic de Rusia, „estimăm că forţele ruse au strămutat cu forţa câteva mii de civili pe teritoriul rus”, a adăugat el într-un discurs rostit la Viena, potrivit transcrierii publicate de Departamentul de Stat al SUA.

Diplomatul a evocat mărturii despre „interogatorii brutale” şi „tortură” în aceste „lagăre de filtrare”, menite să vizeze orice persoană cu „cea mai mică loialitate faţă de Ucraina”. 

„Multe relatări dovedesc confiscarea telefoanelor mobile ale deţinuţilor”, chiar a paşapoartelor acestora, „parole obţinute sub constrângere, reţele sociale şi mesagerii verificate amănunţit în căutarea oricărui semn de opoziţie faţă de războiul barbar purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, a detaliat el.

„Potrivit acestor informaţii, cei care sunt consideraţi pro-Ucraina sunt transferaţi în aşa-zisa ‘Republică Populară Doneţk’, controlată de separatiştii pro-ruşi în estul Ucrainei, „unde se confruntă cu o soartă sinistră”, a denunţat ambasadorul Carpenter, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.