Joi , 5 martie, a.c., în jurul orei 11.15, un echipaj de poliție a depistat o femeie de 50 de ani din municipiul Fălticeni în timp ce oferea spre vânzare pe B-dul 2 Grăniceri din localitate, 150 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară. Țigările în valoare de 2.025 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „contrabandă”, ce va fi soluționat procedural.

Joi , 5 martie, a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui localnic de 30 de ani cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, respectiv 3 acte materiale din care unul în forma tentativei. Bărbatul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, iar la 06.03.2020 a fost prezentat Judecătoriei Fălticeni care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Tot joi, 5 martie, a.c., au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de 90.100 lei, dintre care 87 la O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, 17 la Legea nr.12/1990 republicată și 2 la alte acte normative.

De asemenea, a fost constată în flagrant o infracțiune și au fost confiscate bunuri în valoare de 650 lei, constând în articole textile.

Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru viteză și 1 pentru depășirea neregulamentară și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.