Prima asemenea comisie, cea chemată de ministrul Curaj să restructureze Educația și-a dat deja măsura valorii prezentând un proiect „revoluționar” de rezolvare a tuturor problemelor existente în sistem prin înlocuirea lor cu unele noi. Chiar dacă sunt elemente care ar putea părea interesante în propunerea lor, acesta nu prezintă nici măcar o urmă de raționalitate deoarece într-o țară cu numărul analfabeților în creștere, înlocuirea învățământului de cultură generală cu unul elitist nu poate da rezultate peste noapte. Sigur că domnul Guran își poate permite, la București, o educație informatizată pentru fiica sa dar e greu de crezut că locuitorii din vreun cătun de munte care primesc ceva internet de două ori pe săptămână când bate vântul dinspre sud, vor aplauda noile măsuri. E normal, zic eu, ca „experții” de București sau de Bruxelles să fie rupți de realitatea românească dar este mai puțin normal ca tocmai lor să li se ceară să altcătuiască „planuri” de reviriment a educației românești deoarece ei nu sunt capabili să judece ceea ce nu cunosc și fac aceste planuri în funcție de niște factori artificiali.
Să ne referim doar la unul dintre factorii abordați „strâmb” de numiții experți, acela al dependenței de internet a copiilor. Dacă mirobolanții cunoscători ai sistemului de învățământ românesc își închipuie că vor fi capabili să creeze programe mai atractive decât jocurile online, capabile să atragă copiii spre învățat, le urez succes, cu condiția ca toate acele programe să se realizeze și să se implementeze pe banii lor, urmând a fi plătite de guvern numai după succesul lor. Dacă luăm o comună bogată, dar cu 50% dintre cetățeni făcând parte dintr-o populație minoritară, sunt foarte sigur că juniorii acestei populații vor dispărea din parcările supermarketurilor unde prestează zilnic „3 ore” din sportul lor preferat și vor sta cu toții acasă, în fața tabletelor și laptopurilor ca să învețe la frumoasa disciplină „Educația pentru Societate”.
Cu tot respectul, nu profesorii sunt aceia care agresează copiii ci programele școlare alcătuite de alți „experți” și cererile absurde ale Ministerului Învățământului care au transformat actul profesoral într-un program de fabrică, cu orar superîncărcat și cu plata la piuliță. Profesorii nu mai sunt demult „dascăli” și îndrumători de pași în viață, fiind „obligați” să predea prostii noi în locul lucrurilor folositoare în viață, să turuie informații în loc să atragă, cu suflet, copiii către disciplinele care li se potrivesc.
Stimați „experți” coborâți-vă capul din norii expertizei voastre și, dacă puteți, judecați în funcție de posibilități și de realitate, altfel toată munca voastră nu va fi decât „a cincea cale” a lui Murphy. Cu asemenea „educație” România riscă să ajungă furnizorul de slugi și muncitori necalificați al Europei.
Lasa un raspuns