Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, va fi Cetățean de Onoare al municipiului Suceava. Anunțul a fost făcut de către edilul Ion Lungu miercuri, 8 septembrie, în cadrul conferinței săptămânale de presă.
„Așa cum am promis, în ședința ordinară a Consiliului Local Suceava din data de 30 septembrie voi propune ca domnul rector Popa să fie desemnat Cetățean de Onoare al municipiului Suceava. Acest titlu îi va fi acordat pentru faptul că a reușit să înființeze Facultatea de Medicină la Suceava, dar și pentru faptul că, în perioada în care era ministru al Educației a aprobat construirea Grădiniței din cartierul Ițcani”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns