Vineri, 23 aprilie 2021, a avut loc cea de-a XII-a ediție a Concursului studențesc „Microcontrolere şi aplicaţii – Mihail Konteschweller”, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iași, finanțat și sprijinit de Ministerul Educației Naționale și firmele Continental, Infineon, Innova Motion Sensors, Mechatronics Inovation Center, Microchip, Preh, Veoneer. În organizarea concursului s-au implicat, de asemenea, Liga Studenților Electroniști din Iași și Asociația Absolvenților Facultății de Electronică din Iași – ELECTRONIS.
La ediția din acest an, au participat echipe de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi – Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – UTI-ETTI, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași – Facultatea de Bioinginerie Medicală – BIM, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi – UDJ, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor – USV-FIESC, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – UTCN, Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău – UTM, Universitatea Politehnica din Bucureşti – UPB. S-au acordat premiile I, II și III, alături de o serie de premii speciale, din partea firmelor care au susținut competiția.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu trei proiecte ale studenților de la programele de licență din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, obținând următoarele rezultate:
– Premiul I al ediției din acest an, câștigat de proiectul Sistem de control cu MCU pentru proteze bionice, realizat de studenții din anul IV – Electronică aplicată: Cavca Victor, Geană Robert, Luțenco Nichita.
– Premiul special Continental a fost câștigat de Bejenar Marian, student în anul I la programul de studiu Sisteme electrice, cu proiectul Sistem complex pentru detectarea incendiilor.
Premiile obținute de studenții suceveni sunt rezultatul preocupărilor și proiectelor dezvoltate în cadrul universității în domeniul ingineriei medicale, un domeniu de vârf, care înglobează noile tehnologii electronice și informatice.
Lasa un raspuns