18 elevi din Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” au participat la etapa a III-a a parteneriatului educațional „Comori ale spiritualității românești”, desfășurată la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București.

Pentru activitatea meritorie și calitățile remarcabile prin care s-a distins pe parcursul desfășurării proiectului, echipajul ștefanist, coordonat de prof. Mihaela Pintilei, a obținut trofeul „Căutătorii comorilor spiritualității românești”

În cadrul sesiunii de comunicări, elevii au avut de prezentat lucrări pe temele „Cultură și spiritualitate” și „Științe”. Elevele Raluca Chiriac și Anca Ciupercovici din clasa a XI-a B (prof. coordonator Radu Ciumașu) au obținut premiul I, cu lucrarea „Biserici subpământene – Peștera Cetatea Radesei”.
De remarcat este și rezultatul elevelor Agnes Berdei și Giorgiana Rusu din clasa a X-a B (prof. coordonator Maria Romaga) care au obținut premiul al III-lea, cu lucrarea „Tăcerea adâncurilor – Peștera Urșilor”.
De asemenea, eleva Ioana Zuzeac, a primit o diplomă de merit pentru activitatea de jurnalist desfășurată la atelierul mass-media.
La festivitatea de premiere a participat și domnul col. dr. Daniel-Nicolae Bănică, șeful serviciului învățământ, Direcția Doctrină şi Instrucţie din Statul Major al Apărării.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.