Rezultatele finale la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate vineri.

Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat înainte de depunerea contestaţiilor a fost de 73,3% promoţie curentă şi promoţiile anterioare, cea mai bună din ultimii zece ani, declara luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

„Aş vrea să încep prin a felicita toţi cei 89.000 de candidaţi reuşiţi la examenul de Bacalaureat în această sesiune, înainte de contestaţie. Anul trecut am avut 86.000 de candidaţi reuşiţi, cu aproape 3.000 mai puţini. Mai exact 2.928, deşi anul trecut au fost mai mulţi candidaţi înscrişi cu 7.211. Rata de promovare este de 73,3% promoţie curentă şi promoţii anterioare. Este cel mai ridicat nivel de promovare judecând după anii începând cu 2013, în ultimii zece ani, înainte de contestaţii”, spunea demnitarul.

Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare), informează agerpres.ro.

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.