Un grup alcătuit din 10 state est-europene, printre care și România, a înaintat către Comisia Europeană o petiție prin care cere renegocierea contractelor pentru achiziționarea vaccinului anti-COVID-19, arată o scrisoare consultată de Politico în care sunt invocate aprovizionarea excesivă și nevoia de proteja finanțele statului.

România, printre statele UE care cer Comisiei Europene să renegocieze contractele pentru achiziția de vaccinuri

Contractele ar trebui să se încheie „dacă nu mai sunt necesare dintr-o perspectivă sanitară și epidemiologică”, se arată în scrisoarea respectivă. În alte situații, ar trebui să existe posibilitatea de a reduce numărul de doze comandate astfel încât să reflecte mai bine cererea de vaccin.

Scrisoarea a fost transmisă vineri seară și este adresată comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides. Inițiativa a fost condusă de Polonia, dar a fost semnată și de România, Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.

Mai multe țări din estul Europei își exprimaseră îngrijorarea că actualele contracte pentru achiziționare de vaccin, semnate în tumultul pandemiei, le-au forțat să cumpere mai multe doze decât au nevoie. Comisia Europeană a securizat până la 4,2 miliarde doze de ser, adică de aproape 10 ori mai multe decât populația UE. Până la finalul lui februarie fuseseră livrate 1,3 miliarde, scrie b1.ro.

În ciuda semnalelor că pandemia se diminuează și că au fost atinse niveluri satisfăcătoare de vaccinare în întreaga UE, contractele cu producătorii de vaccinuri prevăd furnizarea de cantități care depășesc semnificativ nevoile Statelor Membre și capacitatea lor de a le absorbi”, se mai explică în scrisoarea respectivă.

PSD, critici dure pentru USR pe fondul surplusului de vaccinuri

Social-democrații au criticat vehement USR, partidul care a deținut portofoliul Sănătății în perioada achiziției de vaccinuri. Aflat într-o vizită la Podul suspendat peste Dunăre, președintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că banii irosiți pe surplusul de ser ar fi putut să meargă către construcția a două poduri.

Vorbeam cu domnul doctor Rafila și, dacă am face o socoteală la vaccinurile comandate de unii filosofi de la USR, gândiți-vă că cu acei bani, pe care am cerut de un miliard de euro vaccinuri pe care nu le folosim și nu le-am fi putut folosi niciodată, am fi făcut două poduri”, spunea liderul PSD, pe 20 mai.

La rândul său, actualul titular din Sănătate, Alexandru Rafila, a explicat că ministerul condus la acel moment de USR ar fi putut să refuze surplusul de vaccinuri anti-COVID-19.

Este adevărat că Ministerul Sănătăţii… au fost în decursul anului trecut momente în care putea să accepte sau nu achiziţia de vaccinuri. Achiziţia de vaccin a fost acceptată pentru anul 2022 şi anul 2023 în luna mai a anului 2021. Cât o să ajungă pot să vă răspund, însă ce vom face cu el încă nu pot să vă răspund, pentru că sunt cantităţi foarte mari, care depăşesc capacitatea de stocare în România. Noi, la Ministerul Sănătăţii, am făcut demersuri deja în mod repetat. Am informat atât Guvernul României, Preşedinţia României, Ministerul de Externe să vedem care este situaţia în alte ţări. În cei doi ani, în 2022 şi 2023, vor fi achiziţionate în total aproximativ 39 de milioane de doze de vaccin”, afirma social-democratul, pe 19 aprilie, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.