România va rămâne un important furnizor de securitate în regiunea Mării Negre şi în cadrul euroatlantic, se arată într-un mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis, transmis marţi, cu ocazia Zilei Rezervistului Militar.

Ca în fiecare an, pe 31 mai, de Ziua Rezervistului Militar, ne manifestăm respectul şi preţuirea faţă de femeile şi bărbaţii care au slujit patria sub drapelul tricolor pe parcursul carierei militare, dar şi faţă de cei care, în calitate de rezervişti voluntari, se pregătesc ca, la nevoie, să participe la apărarea ţării noastre, în cadrul structurilor aparţinând Armatei României”, a arătat Iohannis.

El consideră că „deteriorarea mediului de securitate, ca urmare a războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, a făcut necesară adoptarea de măsuri suplimentare pentru creşterea capacităţii de apărare a ţării noastre”.

Preşedintele a amintit decizia de constituire a unui grup de luptă al NATO în ţara noastră, care, împreună cu alte trei asemenea structuri militare noi, „constituie un demers care demonstrează coeziunea, solidaritatea şi unitatea aliate”: „De aceea, consolidarea capacităţii de apărare a ţării noastre este o prioritate strategică, fapt demonstrat şi de decizia de a creşte cheltuielile pentru acest domeniu de la 2% la 2,5% din PIB, începând de anul viitor”, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.