Două persoane din Prahova au sunat la 112 ca să îşi reclame vecinii sosiţi din Italia. Potrivit unor surse locale, oamenii au spus autorităţilor că vecinii lor au febră, că s-au întors din Italia şi nu au declarat, la intrarea în ţară, locul din care vin. Sursele citate susţin că una dintre persoanele care a apelat numărul de urgenţă şi-a dat şi o identitate falsă.
Potrivit mediafax, cu toate acestea, autorităţile au făcut verificări în urma reclamaţiilor, stabilindu-se că este vorba de alarme false, provocate de teama coronavirusului.
În judeţul Prahova, 170 de persoane revenite din China şi Italia sunt izolate la domiciliu, fără să prezinte simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus, a spus, joi, prefectul judeţului, Cristian Ionescu.
Lasa un raspuns