Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care stabileşte că românii din afara graniţelor care studiază în facultăţile de stat din ţară pot primi burse în aceleaşi condiţii precum cele acordate studenţilor cu cetăţenia română şi domiciliul în România.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea legislaţiei pentru acordarea burselor românilor de pretutindeni, în sensul acordării acestora în aceleaşi condiţii precum cele pentru studenţii români cu cetăţenie şi domiciliul în România, pe toată perioada anului calendaristic, inclusiv în perioada vacanţelor de vară.
„Statul român poate acorda anual burse pentru sprijinirea românilor de pretutindeni, care doresc să studieze în cadrul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pe baza metodologiilor aprobate, prin ordin comun al ministrului Educaţiei Naţionale, ministrului pentru românii de pretutindeni, ministrului Afacerilor Externe. Statul român poate acorda, anual, burse pentru cetăţenii străini care doresc să studieze în cadrul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, astfel: în baza unor acorduri bilaterale, în baza ofertei unilaterale a statului român, la propunerea altor ministere prin hotărâre a Guvernului”, se arată în proiect.
Potrivit documentului, numărul de burse prevăzute în acest proiect se aprobă, anual, prin hotărâre a Guvernului privind cifrele de şcolarizare, iar condiţiile de şcolarizare a românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor străini, inclusiv condiţiile de finanţare, se stabilesc prin hotărâre a executivului.
„Instituţiile de învăţământ superior pot acorda burse românilor de pretutindeni şi cetăţenilor străini, în conformitate cu metodologiile proprii. Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni este egal cu valoarea burselor sociale acordate studenţilor români de la ciclurile de studii universitare de licenţă şi masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale
pentru studenţii de la ciclul de studii universitare de doctorat. Bursele românilor de pretutindeni se acordă pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţei de vară, iar beneficiarii acestora pot primi şi burse pentru performanţe academice, în aceleaşi condiţii cu studenţii cetăţeni români„, mai spune proiectul de lege.
Aceste prevederi urmează să intre în vigoare începând cu anul universitar 2023 – 2024.
Senatul a adoptat acest proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns