Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a demarat procesul de înscriere a dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra fondului forestier aflat în proprietatea publică și administrat de Romsilva în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară, în baza prevederilor Codului Silvic și a Legii 7/1996 a Cadastrului și Publicității Imobiliare.
Romsilva are înregistrate datele în format geospațial – GIS – pentru aproximativ 2,7 milioane de hectare fond forestier aflate în proprietatea publică a statului și în cursul acestui an își propune să înscrie provizoriu la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară dreptul de proprietate a Statului Român pentru circa un milion de hectare, în evidențele special constituite.
Procesul de înscriere a dreptului de proprietate în numele Statului Român asupra fondului forestier proprietatea publică a statului urmează să fie finalizat în următorii doi ani.
Înscrierea dreptului de proprietate se face în baza procedurii operaționale ”Întabularea dreptului de proprietate publică a statului asupra fondului forestier” elaborată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Procedura folosește elementele de identificare puse la dispoziție de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, iar înregistrarea dreptului de proprietate a Statului Român asupra fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului este gratuită.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietatea publică a statului.
Lasa un raspuns