„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus cea dintâi cunună a biruinţei pe creştetul firii omeneşti, după 40 de zile de post şi rugăciune în pustiul Carantaniei, şi ai dăruit lumii postul drept armă puternică împotriva demonilor, patimilor şi păcatelor de tot felul, pe Tine Te rugăm, binecuvântează postul care începe, ca să fie robilor Tăi început al nevoinţelor trupeşti şi sufleteşti, întărire a toată virtutea, luminător al sufletului şi al trupului, curăţie a rugăciunii, curmare a poftelor de tot felul, înmuiere a împietririi inimii, început şi învăţător al liniştirii, străjer al ascultării, sănătate a trupului, pricinuitor al nepătimirii, izvor al neprihănirii, rod al mântuirii, uşă a raiului, cunună a sfinţeniei şi înaintemergătorul tuturor faptelor bune.

Binecuvântează, Mult-Milostive Doamne, pe cei care se străduiesc să dobândească virtutea postirii şi fă ca niciunul dintre ei să nu amestece în postirea lui ceva din cele stricătoare de suflet; ajută-i să dobândească dragoste faţă de semeni, înfrânare de la plăcerile lumii acesteia, priveghere stăruitoare şi ostenitoare, îngenunchere recunoscătoare, rugăciune sporită, smerenie nemincinoasă, zdrobire neîncetată a inimii, tăcere chibzuită, răbdare în toate, pentru ca astfel împlinind, la vremea cuvenită să culeagă roadă multă în împărăţia cerurilor.

Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.