Duminică, 29 decembrie, ora 10.08, un bărbat, de 59 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din garaj.

La faţa locului, polițiștii au constatat că reclamantul deţine un garaj pe strada Dimitrie Cantemir din localitate, în care depozitează diferite scule şi unelte de lăcătuşărie. Astfel, prin spargerea lacătului de la uşă, persoane necunoscute au pătruns în interior, de unde au sustras două maşini de găurit electrice, 20 de rulmenţi şi 55 m cablu sudură din cupru, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.500 lei.

”Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului”, au precizat într-un comunicat polițiștii.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.