Ruta cultural turistică a muzeelor în aer liber din România, dezvoltată la nivel național și recunoscută de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), a fost lansată oficial duminica trecută, 23 aprilie a.c., la Baia Mare, în cadrul evenimentului „Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor”, organizat de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, instituție subordonată Consiliului Județean Maramureș.

„Muzeele reprezintă puncte de conexiune între patrimoniul românesc și crearea de amintiri care durează o viață, pentru fiecare turist în parte! Conform ultimelor date statistice din 2021, numărul celor care au vizitat muzeele și colecțiile publice din țara noastră au însumat 11,4 milioane, cu aproape 3,5 milioane mai mult față de 2020. Această creștere dovedește necesitatea promovării unor produse turistice dedicate, inovatoare, care pun în valoare atractivitatea României, așa cum se întâmplă în cazul rutei naționale a muzeelor în aer liber”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Noul produs turistic, dezvoltat la inițiativa Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, cuprinde alte 11 obiective de referință în domeniul patrimoniului cultural și etnografic al țării noastre: Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu, Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Maramureșului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș, Muzeul Național al Bucovinei – Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul Haszmann Pal din Cernat, Covasna, Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, Muzeul Satului Brănean din Bran, Brașov, și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. Ruta poate fi valorificată inclusiv de agențiile de turism din țara noastră, precum și de peste hotare, ca parte a unor pachete turistice.

Turiștii vor avea ocazia, astfel, să exploreze frumusețea arhitecturii tradiționale, să înțeleagă modul de viață al comunităților locale, dar și să se bucure de tradițiile românești și să cunoască mai bine cultura și istoria locurilor.

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, gazda evenimentului de lansare a rutei, este un exemplu elocvent al valorii și importanței muzeelor în aer liber. Menționăm că în aceeași zi, odată cu sărbătorirea hramului Bisericii Monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a avut loc și deschiderea sezonului de vizitare a Satului de pe Dealul Florilor.

Sistemul de recunoaștere voluntară al MAT urmărește conștientizarea actorilor din turism asupra semnificației patrimoniului cultural material și imaterial pentru societate și pentru generațiile următoare, prin identificarea Rutelor Cultural Turistice, dezvoltate pe plan local, regional sau național. În acest sens, se dorește implementarea unor modele de bune practici care pot crește competitivitatea activității turistice, fiind acordată inclusiv consultanță celor care doresc să le dezvolte la nivel național sau eventual să le certifice la nivel european.

În prezent, există 29 de rute cultural turistice naționale, care beneficiază de recunoașterea MAT.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.