Wizz Air a anunțat joi, 3 noiembrie, trei rute noi de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava spre Italia.

Noile zboruri spre Treviso vor începe din 27 martie 2017, iar cele spre Bologna și Roma Ciampino vor debuta pe 28 martie 2017. Cursele spre Roma și Bologna vor fi operate de trei ori pe săptămână (marți, joi și sâmbătă), iar spre Treviso de două ori, în zilele de luni și vineri. Reprezentanții companiei Wizz Air au subliniat că biletele sunt deja disponibile și pot fi rezervate pe site-ul wizziar.com, la prețul de 109 lei.

„La începutul lunii august cred că am avut o mână bună când am deschis aceste prime rute spre Milano și Londra și la numai trei luni de zile, discutăm despre alte trei destinații noi. Anunțul de astăzi vine într-un moment foarte important pentru Consiliul Județean Suceava. Acum discutăm despre bugetul de dezvoltare a județului pentru anul 2017 și pentru următorii patru ani. Ne interesează foarte mult perspectivele de dezvoltare, iar un semnal din piață este creșterea numărului de curse, ceea ce înseamnă interes pentru zona noastră”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

wizz-air-a-anuntat-trei-curse-noi-spre-italia

Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air a declarat a precizat că este încântată să aducă vești bune pentru clienții din Bucovina.

„Cele trei noi rute italiene din Suceava subliniază angajamentul nostru de a aduce mai multe oportunități pentru clienții noștri și de a stimula economia regiunii. În calitate de cea mai mare companie aeriană din România vom continua să ne extindem rețeaua regională, sprijinind piața locurilor de muncă din regiune în sectoarele de aviație și turism. Clienții noștri români vor avea de acum mai multe legături cu principalele orașe din Italia”, a declarat Tamara Vallois.

Ce urmează pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Gheorghe Flutur, a prezentat intențiile pe care Consiliul Județean Suceava le are în legătură cu aeroportul din Suceava.

„Am notificat din nou Comisia Europeană pentru a solicita acordul de a folosi pavilioanele Centrului Economic Bucovina ca terminale pentru plecări și sosiri din aeroportul din Suceava”, a mai spus Flutur.

Totodată, Flutur a subliniat că CJ analizează un studiu de fezabilitate pentru construcția unui nou terminal de 6500 metri pătrați, cu o valoare de aproximativ 1 milion de euro, care ar asigura capacitate de găzduire pentru aproximativ 1.5 milioane pasageri.

Wizz Air a procesat 20.000 de pasageri în lunile august, septembrie și octombrie, ajungând la un număr de 41.282 de pasageri în total. Președintele CJ a mai declarat că se estimează un număr de aproximativ  58.000 de pasageri până la sfârșitul anului. Totodată, acesta estimează un număr de 300.000 de pasageri pentru anul 2017.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.