Foștii angajați ai societății Termica încă nu și-au primit plățile compensatorii după ce au fost concediați și, ca urmare, s-au întâlnit miercuri, 24 februarie, cu primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, pentru a găsi soluții în acest sens.

termica

Se pare că unul dintre principalii creditori ai falimentarei Termica nu este de acord ca foștii angajați să primească ajutoarele bănești.

La începutul lunii februarie, după cum a precizat edilul sucevean, a avut loc o ședință a Adunării Creditorilor la SC Termica SA, în scopul de a decide dacă cei disponibilizați își vor primi plățile compensatorii promise. „În data de 12 februarie a fost o întâlnire a Adunării Creditorilor la Termica, însă, din păcate, solicitarea pentru plățile compensatorii n-a trecut, cu toate că Bioenergy și Primăria Suceava au votat. Cei care trebuie să voteze sunt cei de la Unicom Holding, pentru că, inițial au spus că votează și n-au mai votat”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, 94 de angajați ai Termica au fost disponibilizați, cu promisiunea că într-un timp scurt vor primi salarii compensatorii, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „Oamenii au venit din nou la primărie să vadă ce este de făcut. Eu îi sprijin, însă soluția nu este convocarea Adunării Creditrorilor, întrucât nu avem siguranța că va trece. A rămas ca sindicatele de la Termica să-i convingă pe cei de la Unicom Holding să voteze, iar după realizarea acestui lucru, eu, ca primar, mă oblig să convoc din nou Adunarea Creditorilor.  Trebuie spus că la primărie avem o sumă destinată pentru acele plăți compensatorii, însă n-o putem utiliza din cauză că cei disponibilizați nu au contract colectiv de muncă, pentru că sindicatele nu s-au înțeles la vremea respectivă”, a mai spus edilul municipiului reședință de județ.

Cel mai probabil, până sindicaliștii îi vor convinge pe reprezentanții Unicom Holding că aceste salarii compensatorii trebuie acordate, întrucât este un drept al foștilor angajați, vor mai trece câteva luni, însă niciodată nu este prea târziu. În ceea ce privește această problemă, edilul sucevean a precizat că este alături de oameni, însă, de data aceasta trebuie să aștepte un răspuns favorabil din partea creditorului care se opune. „A fost o discuție pașnică, oamenii au vorbit civilizat, iar eu vreau să îi ajut. Nu este suficient să vreau eu, trebuie să mai vrea și alții”, a conchis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.