CCR a dat liber la creşterea salariilor primarilor şi a altor funcţionari din administraţia locală. Legea adoptată în urmă cu cinci luni poate fi acum aplicată.
Salariile primarilor vor creşte cu aproximativ 2.000 de lei, a fost de acord marţi Curtea Constituţională, care a dezbătut o sesizare depusă de Uniunea Salvaţi România. Legea fusese adoptată în luna septembrie anul trecut de coaliția PNL-PSD-UDMR, iar prin acest act normativ salariile aleșilor locali au fost dezghețate parțial, pentru că ele fuseseră înghețate la nivelul din 2019.
Cea mai mare creştere este de 2.200 lei
Legea adoptată anul trecut de coaliţia guvernamentală şi care a primit marţi girul Curţii Constituţionale prevede că salariile ar trebui să fie raportate la salariul minim din 2021, adică la 2.300 de lei, față de 2.080, atât cât era acest salariu minim în anul 2019.
Potrivit acestui act normativ și noilor calcule, salariul primarului general, cel mai mare din țară, ar crește cu 2.200 de lei. Salariul unui viceprimar sau al primarilor de sector, al președinților de Consilii Județene, al primarilor de municipii de județ ar crește cu 1.980 de lei, al vicepreședinților de Consilii Județene cu 1.760 de lei, iar al unui primar de municipiu ar ajunge să fie mai mare cu 1.650 de lei.
În plus, legea permite și alte majorări în administrația publică, deoarece, în acest moment, salariile din cadrul primăriilor și din cadrul Consiliilor Județene sunt plafonate la nivelul maxim al salariului viceprimarului.
Legea adoptată de Camera Deputaţilor pe 27 septembrie 2022 a fost contestată la CCR nouă zile mai târziu, pe 5 octombrie, pe lângă USR sesizarea fiind semnată şi de Forţa Dreptei. În motivarea depunerii contestaţiei, parlamanetarul USR Cristian Seidler, vicepreşedintele Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, declara la vremea respectivă:
“În România, regula este excepţia de la regulă, dar PSD şi PNL au grijă să nu spună acest lucru. Aşa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepţie după excepţie, aşa au făcut şi cu majorările de salarii.
În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe şest, majorări şi pentru demnitari, de la preşedinte, premier şi miniştri până la şefi de instituţii publice şi aleşi locali.
Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Adevărul este că PSD, PNL şi UDMR au nevoie să-şi plătească foarte bine primarii şi şefii de consilii judeţene pentru ca aceştia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici.
Aşa cum i-am oprit la Curtea Constituţională să crească indemnizaţiile parlamentarilor aşa îi vom opri şi acum”. De această dată însă CCR a dat undă verde aplicării actului normativ în forma care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în toamna anului trecut, astfel că slariile aleşilor locali vor creşte, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns