În perioada 10-12.09.2021, în intervalul orar 18:00 – 02:00, pe raza comunelor Horodnic de Jos și Horodnic de Sus, localități intrate în scenariul roșu, a fost organizată și executată o acțiune cu efective mărite, pe linia verificării modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea/răspândirea virusului SARS COV 2 dar și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 120 de persoane și au fost controlate 85 de autovehicule.
Au fost constatate 5 infracțiuni, toate la regimul rutier, din care două de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere ”, două de ” încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu deține permis de conducere ” și o infracțiune de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”
Au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.285 lei, din care 28 de sancțiuni la Legea 55/2020 pentru încălcarea măsurilor de prevenire a răspândirii SarsCov2, 7 sancțiuni la OUG 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice și 2 sancțiuni la Legea 132/2017 pentru lipsa asigurării obligatorii auto.
Totodată, s-au reținut 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Pe perioada desfășurării acțiunii nu s-au înregistrat infracțiuni stradale, furturi sau evenimente rutiere.
Lasa un raspuns