Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a şapte aleşi locali.
Ioan Andone, actual primar al oraşului Târgu Bujor, judeţul Galaţi, şi fost viceprimar, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august – 28 septembrie 2020, întrucât a participat la alegerile locale din anul 2020 în calitate de candidat pentru funcţia de consilier local, fără a-şi suspenda raportul de serviciu din funcţia deţinută în cadrul Primăriei, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor.
Potrivit unui comunicat al ANI, Ioan Andone s-a aflat în incompatibilitate şi în perioada 29 septembrie – 2 noiembrie 2020, întrucât, după ce a fost ales în funcţia de consilier local, a continuat să exercite funcţia deţinută în cadrul Primăriei Oraşului Târgu Bujor timp de încă 35 zile, deşi raportul său de serviciu era suspendat de drept, informează agerpres.ro.
Sandu Heler, primar al comunei Avram Iancu, judeţul Alba, s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat mai multe documente ce au produs un folos patrimonial pentru el, încălcând prevederile legale.
Ion Preda, fost primar al comunei Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, actual consilier local, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a semnat în calitate de primar o dispoziţie privind exonerarea de la plata unor sume reprezentând veniturile de natură salarială încasate de către funcţionari publici din aparatul propriu al primarului, în baza căreia, soţia sa a fost scutită de la plata sumei de 8.058 lei, reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit.
Ioan Vezeteu, viceprimar al comunei Pogana, judeţul Vaslui, şi funcţionar în cadrul Primăriei Comunei Voineşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august – 28 septembrie 2020, întrucât a participat la alegerile locale din 2020 în calitate de candidat pentru funcţia de consilier local, fără a-şi suspenda raportul de serviciu din funcţia deţinută în cadrul Primăriei Voineşti, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor.
Marian Preoţescu, consilier local în comuna Sălătrucel, judeţul Vâlcea, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 octombrie 2020, întrucât exercită simultan cu funcţia de consilier local şi o funcţie contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului localităţii – Compartimentul Administrativ, încălcând prevederile legale.
Lucia Nicoleta Marghiolescu, consilier local comuna Floreşti, judeţul Prahova, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie – 12 septembrie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi o funcţie contractuală la cancelaria prefectului din Prahova.
Ecaterina Hulea, fost consilier local comuna Vânători, judeţul Galaţi, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, în perioada exercitării mandatului (2016 – 2020), a încheiat cu Primăria localităţii, prin intermediul propriului PFA, două contracte de prestări servicii în valoare totală de 30.000 lei şi un act adiţional, încălcând prevederile legale, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns