Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Brodina, Straja, Bilca și Vicovu de Sus, au intervenit luni, 25 iunie, în jurul orei 9:30, cu 6 autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Brodina.
Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o construcție corp comun, P+M, dispusă în formă de „U”, fiecare latură având proprietar diferit, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 12:10.
Primului proprietar i-au ars mansarda și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 150 mp. La al doilea proprietar, au ars acoperișul unui hol și învelitoarea din tablă pe 15 mp, iar la ultimul proprietar au ars mansarda și bunurile din aceasta, precum și 40 mp din acoperișul casei. La întregul corp comun s-au degradat pereții interiori și tavanele camerelor.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la o candelă nesupravegheată (foc deschis în spații închise).
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat camerele de la parter, cu bunurile din interior, precum și anexele gospodărești și o locuință învecinată.
Lasa un raspuns