Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus, jud. Suceava, au declanșat, ieri, 30 martie, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competență.

„Astfel, în jurul orei 20.37, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Bilca, două persoane, care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul șef Ilie Poroch.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

 La fața locului au fost descoperite şase colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 35.100 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.