Joi, 14 octombrie, în Calendarul Ortodox este o mare sărbătoare: Sfânta Parascheva. Dacă pentru oamenii de la oraș este un bun prilej de petrecere a timpului liber în diferite moduri, pentru oamenii de la sate, o zi ca aceasta reprezintă un prilej de a-și rezolva treburile la Primărie sau la alte instituții. Într-o zi de lucru, altele sunt prioritățile pentru gospodari. Nu de fiecare dată însă celor de la Primărie le pasă de doleanțele cetățenilor, funcționarii trăind o viață relaxată în birourile bine încălzite, sau, după caz, în afara birourilor. Lucrurile sunt cu atât mai relaxante, cu cât Primăria este mai îndepărtată, comuna mai izolată, iar tu, ca primar, mai șef peste populație.

Un astfel de exemplu este primarul comunei Moldova Sulița, Petru Jecalo. Viața sa administrativă se împarte între un Ivomec Plus și semnarea statului de plată de la finalul lunii. Am îndrăznit să intrăm în Primăria comunei Moldova Sulița la ora prânzului. Ușa sa era încuiată, însă din biroul alăturat ne-a întâmpinat o voce iritată de femeie, care nu era nimeni alta decât viceprimarul comunei, Maria Serghie. Vizibil iritată de prezența reporterului SuceavaLIVE, viceprimarul a început să țipe că nu ne interesează pe noi unde e primarul, care, ne asigură ea, se va întoarce.

După ce a fost anunțată că stă de vorbă cu un reprezentant mass-media, „Maricik” s-a îmblânzit, a schimbat tonul vocii și a încercat să pară mai umilă. Maria Serghie este viceprimar la al treilea mandat, iar primarul Petru Jecalo se află la al patrulea mandat. În biroul său are pe jos parchet, însă pe holurile Primăriei este aceeași dușumea antică, în atâția ani această echipă nefiind în stare nici măcar asta să schimbe în comună.

Am întrebat-o pe doamna viceprimar dacă i se pare gospodărească această situație, iar ea ne-a răspuns că „toate la timpul lor”. Am aflat apoi de la oamenii din comună că atitudinea josnică a viceprimarului este cea care o definește zi de zi. Aceasta este cunoscută în rândul oamenilor pentru răutatea sa, pentru felul în care gospodărește gunoaiele în spatele școlii și pentru cheia fermecată de la terenul de sport la care doar ea și primarul au acces.

Într-o zi de sărbătoare, la Primăria Moldova Sulița primarul era absent, viceprimarul deranjat de prezența oamenilor care intrau în Primărie, iar un tânăr tocmai ajunsese cu două sacoșe de caserole pentru servirea prânzului. Încă puțin și se mai scurge încă o zi din calendarul de la Stat. Se va aduna la leafa primită la finalul lunii, pentru că, vedeți dumneavoastră, „ziua trece – leafa merge”.

Ne-am continuat drumul către Izvoarele Sucevei, o localitate și mai retrasă decât Moldova Sulița, în care cele mai stridente culori se regăseau pe afișele electorale cu fața primarului din stațiile de autobuz. Am ajuns la Primărie, însă aici nu se intră oricum. Două dintre porțile de acces în curtea clădirii sunt legate cu sârmă ruginită.

Am reușit, totuși, să pătrundem în universul administrației de la Izvoarele Sucevei, însă am nimerit prost: angajatele Primăriei își odihneau burțile abia umplute, după copioasa masă și profitau de moment pentru a face un schimb de bârfe locale.

Ne-am cerut scuze de deranj și am plecat spre biroul primarului ce speram să fie însuflețit de acesta, însă, din nou, GHINION! Așa cum ați intuit deja, Mihail Mechno era plecat pe teren „cu o delegație”. Nici viceprimarul comunei, Marian Mechno, n-a fost de găsit.

Era, totuși, ora 13:00, o oră destul de târzie pentru bugetofagi.

În situația noastră, mai era un cetățean care era nemulțumit, și pe bună dreptate, că vine o dată la trei luni la Primărie și atunci nu găsește pe nimeni.

În timp ce cetățeanul își vărsa oful în fața reporterului, o angajată a Primăriei i-a sugerat, în limba ucraineană, să meargă la secretarul comunei și să tacă din gură. Din nou, GHINION, reporterul SuceavaLIVE știa ucraineană.

Mihail Mechno este cunoscut, nu doar pentru faptul că vine și pleacă de la Primărie când are chef, ci și pentru dosarele de contrabandă în care este citat, dar și pentru că Primăria e un fel de afacere de familie în care de amantlâcuri nici nu poate fi vorba din cauza relațiilor de rudenie.

Petru Jecalo și „Maricik”, dar și  Mihail Mechno sunt doar câteva exemple care descriu, în cea mai autentică formă, viața la Stat.

Nu sunt, în schimb, singurii, dar mai sunt sărbători cu Cruce Roșie, nu-i așa?