Conducătorii auto vor avea acces, începând de luni 17 octombrie, la o aplicație pe mobil, conectată la toți asiguratorii RCA, prin care vor putea completa în format electronic constatarea amiabilă de accident.

Biroul Asigurărilor Auto a anunțat astăzi că aplicația, numită amiabila, are și un site de prezentare în care este descris modul de funcționare.

Între cele mai importante informații, conducătorii auto implicați trebuie să completeze datele de pe același telefon mobil, scrie rador.ro.

În cazul în care locul accidentului nu este cunoscut, aplicația dispune de localizare exactă prin GPS, iar prin fotografierea cărții de identitate, aplicația extrage și completează automat datele printr-un sistem de recunoaștere a textelor din documente scanate, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.