Se fac înscrieri la Școala de Arte „Ion Irimescu” din subordinea Consiliului Județean Suceava. Potrivit directorului unității școlare, Ion Băițan, dosarele de înscriere se pot depune până la data de 10 septembrie 2021, ulterior, pe 11 septembrie, urmând să aibă loc Examenul de selecție pentru fiecare disciplină.
Pentru înscrierea la unitatea școlară de arte este nevoie de un dosar cu șină, o copie xerox după certificatul de naștere, în cazul copiilor peste 14 ani și de o copie xerox a buletinului, precum și o adeverință de la medicul de familie care să ateste că viitorul elev este clinic sănătos. Totodată, cei interesați trebuie să plătească o taxă de înscriere în cuantum de 30 de lei.
Pe de altă parte, trebuie precizat că taxele pentru anul școlar 2021-2022 la Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava se mențin la nivelul anului școlar anterior.
Astfel, taxa de selecție a candidaților înscriși pentru examenul de admitere în anul I de studiu va fi în continuare de 30 lei/elev, iar taxa de frecvență rămâne de 550 de lei de elev/an școlar pentru disciplinele: pian, vioară, orgă, canto, chitară, clarinet, nai, saxofon, acordeon, trompetă, pictură-iconografie, grafică, arte foto-video, artă decorativă, dans de societate și instructor de dans popular.
Se exceptează de la plata taxei de frecvență școlară elevii care activează în cadrul disciplinelor care vizează păstrarea tradițiilor respectiv: ansamblu folcloric, instrumente populare tradiționale (fluier, tilincă, cobză, caval), și artă populară (ouă încondeiate, cusut, țesut, ceramică). Taxa de frecvență pentru disciplina dans popular rămâne la nivelul de 150 de lei/elev/an școlar, în timp ce taxa de eliberare a diplomei de absolvire va fi de 50 de lei.
Cuantumul acestor taxe va fi aprobat în ședința Consiliului Județean Suceava ce va avea loc marți, 31 august 2021.
Lasa un raspuns