Luni şi marţi, şcolile şi grădiniţele sunt închise în Suceava din cauza condiţiilor meteo, a anunţat Inspectorul general școlar,  Gheorghe Lazăr.

Decizia a fost luată în sâmbătă după-amiază în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, iar prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a precizat că decizia a fost luată în condiţiile în care pentru zilele de luni şi marţi se anunţă temperaturi extrem de scăzute.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca preşcolarii şi elevii, până la nivelul învăţământului liceal, să nu meargă la cursuri la începutul săptămânii viitoare, în zilele de luni şi marţi”, a declarat Constantin Harasim.

Pe de altă parte șeful IȘJ, Gheorghe Lazăr a declarat că inspectoratul va monitoriza evoluția situației și va lua măsurile care se impun în vederea asigurării siguranței elevilor și a personalului didactic și nedidactic.prefectura

„Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, respectiv al anului școlar, stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicate instituției care a aprobat suspendarea cursurilor”, a precizat inspectorul general școlar, Gheorghe Lazăr.

De precizat că Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit atenţionarea de cod galben valabilă pentru judeţul Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.