Iniţiativa de scutire la plata impozitelor pentru părinţii copiilor cu handicap a fost introdusă în noul Cod Fiscal aprobat recent, după ce a fost susţinută de câţiva parlamentari care au trimis memorii către Ministerul Finanţelor şi au susţinut propunerea în cadrul dezbaterilor parlamentare.
Noile prevederi arată că părinţii copiilor cu handicap grav sau accentuat şi ai celor cu gradul I de invaliditate vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu, pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism. În afară de aceste scutiri, autorităţile locale vor putea să dispună pentru părinţii copiilor din această categorie alte reduceri de taxe aflate în competenţa acestora.
Din cei peste 2.300 de copii cu grade de handicap înregistraţi la nivelul judeţului Suceava 1.006 au handicap grav, 776 sunt cu handicap accentuat, 516 cu handicap mediu şi 21 cu grad de handicap uşor.
Începând din acest an, şi persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de la plata impozitului pentru toate categoriile de venituri realizate,conform unei ordonanţe emise de Guvern.
Lasa un raspuns