„După zece luni de zile, s-a semnat contractul de asfaltare cu o asociere de firme care îi cuprinde și pe cei de la „FlorConstruct” SRL și pe cei de la Com Bucovina. Am pornit licitația în luna ianuarie, valoarea contractului fiind acum de 28 de milioane de lei, pentru o perioadă de 24 de luni. Pentru anul 2016, avem prins în buget, la categoria străzi, 21.800.000 de lei din care dorim să asfaltăm 180 de străzi – 77 de străzi cu covor asfaltic și 103 străzi balastate. De asemenea, dorim să facem reparații și să punem covor asfaltic pe un număr de minim șapte străzi : strada Zamca, Zorilor, Mihai Viteazu, strada Scurtă, Corneliu Coposu, Gavril Tudoraș și Oituz, pentru că noi am constatat că acestea nu au mai fost reparate de mult timp și au nevoie de reparații imediate. Abia este proiect de buget și cu siguranță, domnii consilieri locali vor aduce amendamente. Aceasta este doar prima fundamentare pentru buget, ea va fi discutată cu domnii consilieri locali și vom vedea ce va urma”, a încheiat edilul Sucevei.
Tot ce mai rămâne acum de făcut este să treacă iarna și toți locuitorii zonelor vizate să se înarmeze cu răbdare, pentru că lucrările pe străzi nu sunt niciodată plăcute. Rezultatele, însă, să sperăm ca da.
Lasa un raspuns