Începând cu data de 21.09.2020 programul de lucru cu publicul al Serviciului Public de Pașapoarte Suceava se va desfășura de luni până vineri în intervalul orar 08-20.

Se menține suspendată activitatea de preluare a cererilor și de eliberare a pașapoartelor simple electronice la punctul de lucru mobil din municipiul Rădăuți. 

Preluarea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare se va realiza în continuare în baza programărilor on-line efectuate pe adresa www.epasapoarte.ro. Pentru solicitanții aflați în imposibilitatea efectuării unor programări on-line, la nivelul serviciului vor fi realizate analize individuale cu privire la posibilitatea preluării cererilor acestora, în intervale nerezervate prin portalul menționat anterior.

Rugăm persoanele să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului. 

In cazul în care solicitantul de pașaport știe în timp util că nu poate respecta programarea rugăm să se utilizeze opțiunea de „anulare” a programării în vederea disponibilizării poziției ocupate. 

Accesul solicitanților și după caz, a reprezentanților legali în locația serviciului în vederea depunerii cererii de eliberare a  pașaportului este permis în baza programării on-line și  documentului de idetitate prezentat în original. 

În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor, accesul în locația serviciului se va face pe baza tichetului eliberat cu ocazia depunerii cererii și a documentului de identitate în original.

Urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 152/2020 plata contravalorii pașaportului se poate achita astfel:

  • la casieriile unităților CEC Bank, precum și la stațiile de plată Selfpay ale CEC Bank;
  • on-line, prin platforma de plăți virtuale Ghișeul.ro.

Documentele de plată ce fac dovada plăților efectuate/achitate anterior datei de 02.09.2020 în conturile Instituțiilor Prefectului deschise la Trezorerie prin modalități variate (virament bancar, mandat poștal, mijloace de plată on-line, etc.) rămân valabile pentru depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor. 

Primirea cererilor privind exercitarea dreptului la libera circulație în străinătate, istoric pașapoarte, scutire taxe vamale precum și furnizare datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, eliberarea adeverințelor/comunicărilor corespunzătoare se efectuează în cadrul programului de lucru cu publicul ori prin   corespondență poștală, cu precizarea că, în situația în care nu este necesară anexarea unor documente în original, depunerea cererii se poate face și prin corespondență electronică la adresa  (pasapoarte-sv@mai.gov.ro). 

Accesul în vederea depunerii/ridicării documentelor se va face numai în baza documentului de identitate, în original.

Referitor la ridicarea pașaportului simplu electronic recomandăm cetățenilor să opteze pentru expedierea acestuia prin servicii de curierat(cheltuieli de expediție 8 lei+TVA) la adresa de domiciliu/reședință din țară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea. 

Pașaportul simplu temporar nu poate fi livrat prin serviciul de curierat, acesta se ridică doar de la sediul serviciului unde s-a depus cererea.

Îndrumăm cetățenii să transmită petițiile/solicitările/recomandările prin intermediul adreselor de e-mail pasapoarte@prefecturasuceava.ro sau  pasapoarte-sv@mai.gov.ro și să solicite informații sau consiliere la telefon 0230/523 120;

Pentru protecția dumneavoastră dar și a angajaților serviciului, accesul în sediul serviciului se va face cu respectarea măsurilor igienico-sanitare de protecție împotriva noului coronavirus:

  •  utilizarea măștilor de protecție;
  •  dezinfectarea mâinilor și a echipamentelor utilizate;
  •  distanțarea fizică, de cel putin 1,5 m.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.