Președintele a dezvăluit acest lucru miercuri, în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu premierul maltez Joseph Muscat.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului exclude o Europă cu mai multe viteze, aceasta conducând, în opinia lui, la dezintegrarea proiectului european.
„Șeful statului a subliniat că România se pronunță pentru o Europă puternică, consolidată, unitară și incluzivă”, se arată în comunicat.
Cu privire la dezbaterile referitoare la viitorul Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european. Șeful statului a reiterat că, pentru România, continuarea integrării la nivelul UE rămâne un obiectiv strategic.
În cadrul discuțiilor legate de viitoarele negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniune, șeful statului a accentuat importanța deosebită a menținerii unității celor 27 de state membre UE.
Președintele Iohannis a subliniat că, pentru România, este foarte important ca prevederile Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Regatul Unit, astfel încât aceștia să poată beneficia și după Brexit de drepturile deja dobândite.
Totodată, președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru un parteneriat deschis între Uniunea Europeană și Marea Britanie după Brexit, arătând că Regatul Unit este un partener strategic al Uniunii și este important ca acesta să rămână într-o relație cât mai apropiată de UE.
Premierul Maltei Joseph Muscat a prezentat prioritățile de mandat ale Președinției Consiliului UE, context în care președintele Iohannis și-a exprimat susținerea pentru acestea. Reprezentantul Republicii Malta a punctat că în domeniul migrației își propune o abordare bazată pe gestionarea eficientă a granițelor, pe flexibilitate, pe partajarea responsabilității între statele membre și identificarea unor soluții consensuale cu privire la viitorul politicii de migrație și azil. El a subliniat progresele obținute până în prezent în acest domeniu, în special pe dimensiunea externă a migrației.
Lasa un raspuns