Peste 150 de social-democrați interesați de teme europene, prezenți sâmbătă la evenimentul ”10-Year Anniversary of Romania’s Integration in The European Union”, organizat la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu, au reiterat sprijinul pentru Guvernul României și conducerea PSD.
Ei au subliniat că, la 10 ani de la aderare, România se află în postura de a-și consolida statutul și de a căpăta o voce mai puternică în cadrul UE, valorificându-și la maxim potențialul, în beneficiul cetățenilor săi.
”Să nu uităm”
”Uniunea Europeană nu presupune numai un acces la cea mai importantă dintre pieţele globale, ci şi adeziunea la un set de valori, la un model de guvernanţă. Asumarea deplină a statutului de membru UE este principala sarcină a României în următoarea perioadă. Pârghiile instituţionale ale Uniunii trebuie folosite consistent, pentru a asigura României toate avantajele care vin din apartenenţa la UE – nu mai suntem un stat recent aderat. Avem o experienţă în creştere care trebuie valorificată în această direcţie. Iar când spun experiență, mă refer inclusiv la cea a PSD deoarece, să nu uităm, este partidul din România care a contribuit cel mai concret la atingerea obiectivelor de integrare în NATO și UE. PSD este, de asemenea, singurul partid din România care are o structură dedicată politicii europene, PES activists România, care a fost înființată în 2007 și are astăzi peste 10.000 de membri în toate județele țării”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, președinte-coordonator național PES activists România.
Ce spune Viorica Dăncilă
”Evenimentul s-a dorit a fi o reuniune unde s-a vorbit despre ce a însemnat aderarea țării noastre, dar mai ales ce a adus bun pentru fiecare dintre noi acest lucru. Personal am vorbit despre drepturile și obligațiile care decurg de aici, despre măsurile pe care guvernul dorește să le ia pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene”, a declarat europarlamentarul Viorica Dăncilă, liderul delegației PSD în Parlamentul European.
La eveniment au participat și social-democrați cu funcții în România.
”La 10 ani de la integrarea în Uniunea Europeană trebuie să conştientizăm faptul că suntem responsabili de viitorul României. Să ne unim forțele pentru a ne păstra valorile şi a ne dezvolta la adevăratul potențial”, a subliniat Marius Dunca, Ministrul Tineretului.
”Am avut ocazia să asist la dezbateri de idei, să descopăr proiecte inovatoare și să învăț mult mai multe despre câte are Uniunea Europeană de oferit pentru România. Îmi place enorm acest mod de a comunica prin antrenarea tinerilor în dezbateri de idei pentru că doar așa ajungem să găsim într-adevăr soluții!”, a declarat Roxana Natalia Pațurcă, vicelider al grupului PSD din Senat.
Lasa un raspuns