Senatorul Ioan Stan, președintele PSD Suceava, a transmis că în urma declarațiilor de ieri făcute de președintele României și de unii oficiali ai guvernului PNL, social-democrații consideră că liberalii comit un abuz față de locuitorii Sucevei și ai celorlalte localități limitrofe aflate în carantină, dacă după 15 mai continuă să mențină această măsură.
„Având în vedere că activitatea Spitalului Județean Suceava a intrat pe un făgaș normal, că numărul cazurilor de infectări cu Covid 19 a intrat în regres, că la ora actuală se pot face în Suceava peste 300 de testări pe zi, că există localități chiar dintre cele aflate în carantină (de exemplu Adâncata), unde nu există nici măcar o persoană bolnavă de Covid 19, că în sfârșit spitalul are suficiente medicamente și materiale de protecție, că la ora actuală sunt libere aproximativ 80 de paturi ATI pentru cazuri grave de Covid-19, considerăm că menținerea carantinei nu își are rostul cât timp totul este ținut sub control”, a transmis Ioan Stan.
Potrivit parlamentarului sucevean, social-democrații înțeleg nevoia de intra în starea de alertă și de fi atenți și preocupați de evoluția epidemiei în Suceava și localitățile limitrofe, dar cred că sucevenii și-au învățat lecția și nu vom mai fi prinși pe picior greșit.
„Pe lângă aspectele mai sus menționate, îi amintim domnului președinte și autorităților liberale care consideră că pot dispune după bunul plac de drepturile și libertățile cetățenești, că avem o constituție și niște legi care trebuie respectate.
Astfel, articolul 53 din Constituția României prevede că «exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.» Iar la alineatul 2 al aceluiași articol ni se arată că «restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.» Ori în momentul de fața, izolarea în continuare a Sucevei și a localităților limitrofe pare a fi o atitudine discriminatorie și deloc proporțională cu ce se întâmplă în realitate în localitățile carantinate”, a mai transmis senatorul sucevean.
De asemenea, acesta le-a atras atenția decidenților amintiți mai sus că starea de urgență și starea de necesitate sunt prevăzute de Constituție ca măsuri care pot fi luate de președinte prin decret prezidențial, aprobate de Parlament.
„În schimb, starea de alertă, care va fi instituită în România din 15 mai, nu este prevăzută ca măsură în Constituție, fiind reglementată prin ordonanță de urgență. Iar în acest sens, art 115 al. 6 din Constituția României prevede că «Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.»
Așadar, după instituirea stării de alertă, pentru ca Suceava să rămână în carantină este nevoie de act normativ adoptat de Parlament. Starea de carantină implică imposibilitatea de părăsire a localității și restricționarea altor drepturi, ori drepturile fundamentale nu pot fi limitate decât prin lege, nu prin ordonanță de urgență. Și ne îndoim că Parlamentul României va adopta o lege care să limiteze drepturile și libertățile locuitorilor din Suceava și comunele limitrofe, doar pentru că așa vor unii. Vă rugăm să nu uitați că sucevenii nu au nicio vină pentru ce li s-a întâmplat și suntem convinși că altfel ar fi stat lucrurile pentru ei, dacă autoritățile județene și cele naționale își făceau treaba la timpul potrivit”, a conchis senatorul PSD Ioan Stan.
Lasa un raspuns